Acidul folic, un ajutor nepretuit la orice varsta

Acidul folic, un ajutor nepretuit la orice varsta

Acidul folic reprezinta una dintre substantele de care depinde starea noastra de sanatate, in special in perioade particulare precum sarcina, alaptarea, copilaria sau varsta a treia. Deoarece nu este sintetizat de organismul uman, acidul folic sau folacina trebuie introdus prin alimentatie sau / si prin suplimentele nutritionale.

Descriere substanta

Acidul folic este o substanta apartenenta grupului de vitamine B, descoperita in anii 1930. Initial, inainte ca specialistii sa-si dea seama ca toate denumirile se refereau la aceeasi vitamina, acidul folic a fost descris si mentionat sub diverse alte denumiri: folacina, folati, vitamina B9, vitamina M, etc.

Denumirea de acid folic, asa cum este cunoscuta in prezent, deriva din cuvantul latin ”folium” (frunza), intrucat substanta se obtinea din frunzele verzi. Si potrivit unor pareri, probabil ca ar trebui sa se vorbeasca mai mult despre folati, decat despre acid folic.

In realitate exista o familie intreaga de substante similare acidului folic, cu structura foarte asemanatoare vitaminei B9. In timpul procesului de absorbtie intestinala, substantele respective se descompun si ajung in cea mai simpla forma, cunoscuta de altfel ca acid folic.

Beneficii pentru organism

La fel ca alte vitamine importante pentru organism, acidul folic indeplineste numeroase functii. Dar cu toate ca este cunoscut de aproape un secol, inca nu i s-au stabilit toate rolurile. Se stie ca este esential pentru sinteza aminoacizilor, a ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic) si a ARN-ului (acidul ribonucleic), iar lista de beneficii nu se opreste aici.

Acidul folic este deosebit de important pentru sanatate, la orice varsta. Este hotarator in timpul sarcinii si apoi in timpul perioadelor de crestere la copii (in aceste intervale, creste necesarul mediu de substanta activa).

Eritrocitele (globulele rosii) sunt celulele sangelui si indeplinesc ca functie de baza transportarea moleculelor de oxigen de la plamani spre tesuturi. In timpul sarcinii, intervin in dezvoltarea creierului si a maduvei spinarii.

Cum acidul folic nu este util doar in timpul sarcinii, sa descoperim adevaratele motive pentru care trebuie sa-l introducem in dieta:

  • Este de ajutor in timpul sarcinii pentru protectia fatului si prevenirea malformatiilor congenitale (prezente de la nastere;
  • Inainte de sarcina, in perioada preconceptionala, acidul folic favorizeaza fertilitatea masculina si feminina;
  • Este de ajutor si dupa sarcina, in timpul alaptarii, deoarece stimuleaza glanda mamara;
  • Intervine in mecanismul de regenerare celulara, in special cand este vorba despre celulele pielii;
  • Favorizeaza prevenirea patologiilor osteoarticulare (osteoporoza, fracturi osoase);
  • Contribuie la functionarea corecta a nervilor;
  • Favorizeaza metabolismul aminoacizilor;
  • Ajuta la procesul de sinteza a ADN-ului si a ARN-ului;
  • Intervine in formarea globulelor rosii (eritrocite) si ajuta la prevenirea anemiilor;
  • Suporta sinteza globulelor albe (leucocite), un fel de scut de protectie impotriva bacteriilor;
  • Contribuie la prevenirea acumularii de homocisteina in sange (homocisteina este un aminoacid responsabil de aparitia maladiilor cardiovasculare);
  • Faciliteaza prevenirea patologiilor cardiovasculare si a ictusului;
  • Are un rol de stimulare a functiei hepatice;
  • Imbunatateste circulatia sanguina si functia vizuala;
  • Ajuta la prevenirea tumorilor in diverse forme de cancer;
  • Contribuie la prevenirea dementei, in special a bolii Alzheimer;
  • Este de ajutor in imbunatatirea starilor sufletesti patologice (stari depresive);
  • Acidul folic este important pentru echilibrarea sistemului nervos;
  • Intervine in incetinirea procesului de imbatranire celulara.

Indicatii terapeutice

  1. Ginecologie

Legatura dintre carenta de folati la femeile gestante si prezenta unor malformatii congenitale a fost demonstrata inca de la inceputul anilor 1990. Acidul folic este recunoscut ca protector impotriva malformatiilor neonatale si nu numai:

  • Prevenirea defectelor de tub neural (DTN), una dintre cauzele de mortalitate si de morbiditate neonatale;
  • Prevenirea defectelor craniofaciale la nou-nascuti;
  • Prevenirea nasterilor premature;
  • Probleme de infertilitate feminina si masculina;
  • Diminuarea riscurilor de cancer uterin cauzat de virusul HPV;
  • Tratarea ovarelor polichistice (in completarea terapiilor standard, acidul folic favorizeaza vindecarea);
  • Ameliorarea simptomelor asociate cu menopauza: imbatranire cutanata, bufeuri de caldura.
  1. Oncologie

Carenta de acid folic poate fi asociata si cu aparitia tumorilor, in special a celor localizate la nivelul intestinului. Acidul folic intervine intr-un proces ce influenteaza modul in care sunt activate / dezactivate genele celulelor, determinand chiar si viteza mecanismului de diviziune celulara.

In cazul aportului scazut de folati, genele sunt activate intr-un moment complet eronat. Ca urmare, are loc sinteza suplimentara a proteinelor responsabile de diviziunea celulara, proces ce da nastere tumorilor.

  1. Cardiologie

Rezultatele unui important studiu efectuat de un grup de cercetatori ai Universitatii Oxford, confirma ca suplimentarea dietelor cu acid folic are ca si consecinta o scadere cu 25 % a nivelului de homocisteina plasmatica.

  1. Nefrologie

La pacientii dializati, cresterea concentratiei de homocisteina (consecinta a carentei de acid folic) reprezinta un factor de risc pentru aparitia afectiunilor cardiovasculare. De asemeni, creste rata mortalitatii in cazul maladiilor renale terminale.

  1. Neurologie

Administrarea de acid folic corecteaza deficitul de lichid cefalorahidian (fluid corporal prezent la nivelul sistemului nervos central), responsabil de retardul psihomotoriu, dischinezie (patologie manifestata prin alteratia miscarilor corpului) sau de atazie (pierderea coordonarii musculare).

Acidul folic poate fi util si in completarea terapiilor la pacientii cu Alzheimer, Parkinson sau boala Huntington.

  1. Psihiatrie

Deficitul de folacina este corelat cu tulburarile de natura psihiatrica (schizofrenie, tulburare bipolara, stari depresive, autism), simptomele agravandu-se in cazul carentelor de folati. Pe de alta parte, utilizarea unor medicamente folosite in tratamentele afectiunilor psihiatrice diminueaza absorbtia acidului folic.

  1. Alte utilizari medicale

Acidul folic sau vitamina B9 mai este indicat si in tratamentul unor maladii ale:

  • Aparatului digestiv: diaree, gastrita, celiachie;
  • Sistemului osteoarticular: atrita;
  • Parului si pielii: psoriazis, calvitie;
  • Aparatului respirator: emfizem pulmonar, amigdalita.

Efecte colaterale si contraindicatii

In general, folacina este foarte bine tolerata indiferent de categoria de pacienti sau de intervalul de varsta. Efectele colaterale nu sunt foarte frecvente, dar cand apar se manifesta cu:

  • Tulburari gastrointestinale: diaree, crampe abdominale, balonari, greata;
  • Reactii alergice si eruptii cutanate: prurit, eritem, urticarie;
  • Dereglari de somn, cosmaruri, iritabilitate, stari de confuzie mintala.

Printre contraindicatii se numara:

  • Anemia megaloblastica (administrarea acidului folic ar putea masca simptomele ce permit diagnosticarea corecta a maladiei);
  • Tratamentele pentru epilepsie (asociata cu medicamentele impotriva epilepsiei, substanta ar putea accentua simptomele).

Surse alimentare de acid folic

Acidul folic sau vitamina B9 se gaseste in multe alimente aflate la dispozitia noastra si in general in toate legumele cu frunza verde (valorile prezentate se refera la 100 de grame de produs):

  • Salata verde (1700 mcg);
  • Germeni de grau si soia (1200-1500 mcg);
  • Ficat de pui (800 mcg);
  • Galbenus de ou (200-320 mcg);
  • Spanac si dovlecei (180-290 mcg);
  • Varza de Bruxelles (270 mcg);
  • Ciuperci uscate (250 mcg);
  • Broccoli, carciofi (anghinare), sparanghel (180-240 mcg), etc.

Daca nu dispunem de alimente bogate in acid folic, o alternativa la fel de eficace este consumul de suplimente alimentare cu acid folic.

Doza zilnica recomandata

Doza zilnica recomandata de vitamina B9 depinde in mare masura de motivele pentru care se administreaza, insa nu ar trebui sa depaseasca 1 mg:

  • Pentru adulti, necesarul zilnic de acid folic ajunge la 200 mcg, nivel usor de atins printr-o dieta alimentara echilibrata;
  • Femeile gravide ar trebui sa consume circa 400 mcg de acid folic pentru a preintampina defectele de crestere ale fatului;
  • In timpul alaptarii, doza zilnica recomandata de folacina este de 350 mcg;
  • Pentru copii, DZR de acid folic variaza intre 50 si 200 mcg, in functie de grupa de varsta.

Supliment acid folic

Carenta de acid folic

  1. Cauzele carentei de acid folic

Un deficit de acid folic in organism inseamna mai mult ca sigur ca nu consumam destule cereale si legume. Dar carenta se poate datora si altor factori.

Aproximativ 90 % din cantitatea de acid folic este asimilata pe stomacul gol. In asociere cu alte alimente, proportia este mult diminuata, indiferent daca sursa de provenienta sunt alimentele sau suplimentele nutritionale cu acid folic.

Absorbtia folatilor este accelerata in prezenta glucozie si a galactozei. Asimilarea este compromisa in prezenta acizilor organici (acidul citric), substante cu efect inhibitoriu, prezente in sucul de portocale.

Diminuarea absorbtiei si totodata carenta de acid folic pot fi cauzate si favorizate de:

  • Administrarea indelungata a unor produse farmaceutice precum barbituricele;
  • Consumul in exces de bauturi alcoolice;
  • Patologiile cronice (celiachia, diabetul).
  1. Consecintele carentei de acid folic

Carenta de acid folic poate avea urmari devastante uneori, pentru sanatate:

  • Lipsa poftei de mancare;
  • Oboseala, apatie, tulburari de somn;
  • Stari depresive si iritabilitate;
  • Probleme psihice, deficit de memorie;
  • Anemii;
  • Intarzieri de crestere la copii;
  • Tulburari gastrointestinale;
  • Tulburari metabolice;
  • Ulceratii ale mucoasei orale;
  • Inflamatia limbii (glosita);
  • Pierderea parului;
  • Avortul fatului.

La femeile insarcinate, carenta de folacina poate cauza evolutia incompleta a maduvei spinarii si leziuni cerebrale, adeseori letale pentru fat. Cele mai des intalnite malformatii ale sistemului nervos central sunt:

  • Spina bifida (incompleta inchidere a coloanei vertebrale);
  • Encefalocelul (hernia meningelui si a tesutului cerebral);
  • Anencefalia (dezvoltarea cerebrala incompleta sau absenta totala / partiala a creierului).

Descoperiri stiintifice

Numeroase studii au demonstrat ca administrarea de microelemente nutritive de tipul acidului folic ii aduce corpului mai multe beneficii decat orice alta asistenta sanitara orientata catre imbunatatirea starii generale de sanatate a populatiei la nivel mondial.

Potrivit unor studii de data recenta, se pare ca o carenta de folati in dieta se afla in stransa legatura cu pierderea auzului (hipoacuzie). Afectiunea este tipica persoanelor de varsta a treia, fiind manifestata de circa o treime din persoanele trecute de 60 de ani si de circa jumatate dintre cei care au depasit varsta de 85 de ani.

Recomandari

  • Administrarea acidului folic este esentiala in primele 4-8 saptamani de sarcina, interval in care se formeaza principalele organe vitale ale fatului;
  • In perioada de preconceptie (sarcina programata), aportul de folacina trebuie completat prin suplimente nutritionale, cu 5-6 saptamani inainte fertilizare sau de procreare;
  • Necesarul de folati creste si in cazul femeilor cu tratament contraceptiv pe baza de estrogeni si progesteron;
  • Pentru a nu pierde din concentratia de acid folic, legumele trebuie consumate in stare cat mai proaspata sau imediat dupa pregatirea termica.

Review-uri - Scrie-ti parerea si castiga puncte de loialitate pentru urmatoarea comanda.